Povestea Danielei
Vorba lui Alex Radu de pe www.fotomozaic.ro, introducerea o fac eu. Asta primavara ma rugase Corina Iosif, cabaniera de la Podragu, din Muntii Fagaras, sa o ajut sa gaseasca pe cineva care sa o ajute peste vara in Cabana. Din pacate, sau fericire, a raspuns doar o singura persoana, Daniela Popescu. Mai jos puteti citi cele scrise de ea dupa aproximativ 3 saptamani de stat la Cabana Podragu. Si bineinteles, daca doriti sa va petreceti un concediu activ la Cabana Podragu in vara lui 2008, nu ezitati sa o contactati pe Corina.
Cabana Podragu se afla intr-un loc in care Dumnezeu se plimba descultz. In cabana, anul acesta Mos Nicolae si-a trimis un nepot ( sigur ca l-a trimis vara , ca iarna e ocupat cu ghetutele), ca s-o ajute pe Corina, sa ma bucure pe mine pina mi-au dat izvoare din ochi si sa-i uimeasca pe turisti cu dragalasenia, seriozitatea in munca si frumusetea lui copilaroasa de baiat care creste ca bradutzul.
Dani, pe numele lui de botez Daniel Nicolae ( LA MULTI ANI, draga Dani), seara inainte de culcare spunea rugaciunile, iar eu in patul de jos, doar impreunam mainile si primeam acest dar nepretuit rostit din sufletul lui neprihanit de lauda lumii.
Cabana Podragu este o poveste!
Fiecare bucata de scindura si fiecare piatra si toate ungherele ei, te cinstesc cu povesti arhivate intr-o vibratie arhaica. Diminetile dupa ce o parte din turisti pleaca adesea spre Vf Moldoveanu sau spre alte locuri, cabana se matura , paturile se scutura si foarte important, am invatat de la Corina felul in care se chitesc (paturesc) ca sa arate placut atunci cind turistul ,,da navala“ la somnic.De-a lungul timpului Corina a experimentat modalitatile practice, eficiente si rapide pt un lucru care pare simplu, asa cum ar fi chititul paturii sau maturatul, drept pt care, ca sa-i fii de ajutor e mai bine sa adopti stilul respectiv.Daca nu adopti, nu se intimpla nimic rau:), primesti de mincare la fel .
Relatia mea cu Corina a fost foarte placuta, am admirat-o si i-am spus, am observat lucruri despre care eu am alta opinie decit a ei si i-am spus, am ris impreuna si ne-am facut confidente. S-au intimplat lucrurile astfel , pentru ca m-am dus cu inima deschisa si m-am gindit ca putina smerenie nu strica nimanui, asadar nici mie. In sala de mese , superba sala de mese , cu parchet si ,,tavan“ de lemn, am dansat tango argentinian, un privilegiu atit pentru turistii care au luat prima lor lectie de tango la 2136m, cit si pentru noi , cei care ne-am contamnat de imbratisarea lui si-l promovam pe unde ajungem.Cabana Podragu dateaza din 1936 sau mai devreme, iar tangoul a aparut pe lume in 1890 in Buenos Aires .
Dani, nepotul lui Mos Nicolae, care credea ca numai manelele sunt frumoase , dupa ce o seara intreaga s-a lasat cuprins de atmosfera tangoului, a exclamat ,, a fost cea mai faina seara“.
Sper ca Dani sa fie acolo si vara viitoare ca sa putem continua lectiile de tango si sper ca el va fi acolo pentru ca , cea mai buna prietena a lui ,Corina , cabaniera de la Podragu ,desi poate parea aspra uneori cu turistii, este o muiere strasnica ( la olteni ,,muiere“ inseamna a inmuia inima barbatului, iar eu pe Corina o vad inmuind inima muntelui ).
Tie draga Iulian , iti multumesc pentru ca m-ai sustinut sa ajung la Cabana Podragu cu bucurie de Mos Craciun, Daniela – Noiembrie 2007
p.s. Hora e cea mai scumpa vietate care face HAM. Acum are 3 luni si masoara 54 cm. Am coborit cu ea de la Cabana Podragu. Multe, multe daruri am mai primit eu la drumul acesta. Multumesc lui Dumnezeu si fie-va si voua drumurile binecuvintate si ferite de toate relele vazute si nevazute!